La seminarii fac adesea un joc simplu, (asemănător cu X și 0) în care doi jucători plasează steluțe într-un chenar de 4×4, având fiecare câte șase steluțe de culoare proprie (albastră sau verde) și două steluțe roșii, comune. Scopul este formarea unei linii din trei steluțe, orizontal, vertical sau diagonal, folosind culoarea proprie sau culoarea comună (roșie). Jocul se desfășoară de obicei plecând de la premise competitive și jucătorii încearcă să găsească un echilibru între obținerea de puncte și împiedicarea adversarului să obțină puncte. Un joc tipic arată ceva de genul acesta:

În acest joc de exemplu fiecare a făcut câte 5 lini și au câștigat câte 50 de puncte. Sau cel așa cred jucătorii, pentru că de fapt se poate considera că au pierdut 50 de puncte pentru că o configurație optimă arată așa:

În această configurație fiecare jucător câștigă câte 100 de puncte dar premisa importantă care trebuie să se întâmple este ca jucătorii să pornească cu o atitudine de cooperare și nu competiție.

Cooperarea și competitivitatea sunt deseori privite drept concepte antagonice. În realitate, acestea coexistă și se completează. Încă din antichitate filosofii vorbeau despre importanța echilibrului între virtutea competiției, văzută ca dorința de a excela, și virtutea cooperării, văzută ca dorința de a construi împreună binele comun. Cooperarea nu elimină competitivitatea, ci o canalizează spre rezultate benefice tuturor, depășind paradigma confruntării directe și impulsionând progresul comunității.

Managementul modern subliniază necesitatea echilibrului dintre competiție și cooperare. În organizații, echipele performante sunt cele care reușesc să integreze competitivitatea internă (pentru a stimula performanța individuală) cu cooperarea (pentru atingerea obiectivelor comune). Strategiile care recompensează exclusiv competitivitatea duc deseori la tensiuni și la performanță redusă pe termen lung, pe când abordările cooperative încurajează inovația, schimbul de cunoștințe și atingerea obiectivelor comune într-o manieră sustenabilă.

Vă recomand acest episod din podcastul Decoder care pornind de la modelul LSI de la Human Synergistics prezintă competitivitatea ca un stil agresiv/defensiv care poate face mai mult rău decât bine.

În antreprenoriat, relația dintre competiție și cooperare este vitală. Conceptul de „coompetiție” descrie exact această situație: companii concurente aleg să coopereze strategic pentru a-și maximiza rezultatele. Această abordare permite accesul la noi piețe, tehnologii sau resurse pe care altfel fiecare le-ar avea mai greu.

Ca să aprofundăm subiectul ar trebui, de fapt, să ne uităm la teoria jocurilor care clarifică modul în care competiția și cooperarea se manifestă în strategii raționale. Jocul cu steluțe este un exemplu clar al unui joc cu sumă nenulă, spre deosebire de jocurile de sumă nulă, unde câștigul unuia presupune pierderea directă a celuilalt. În acest caz, strategia de cooperare permite ambilor jucători să câștige simultan, demonstrând că succesul comun este deseori superior competiției distructive.

Cooperarea este și un instrument puternic de creștere personală. Aceasta implică dezvoltarea abilităților precum empatia, comunicarea eficientă și capacitatea de a lucra în echipă, aspecte fundamentale pentru dezvoltarea personală și profesională pe termen lung.

Astfel, jocul cu steluțe nu este doar o simplă distracție strategică, ci cred eu, și o lecție valoroasă despre cum cooperarea și competitivitatea pot funcționa armonios împreună, creând oportunități de succes și creștere pentru toți participanții.

Dacă doriți să jucați steluțe o puteți face aici: https://curs.afgteam.ro/stelute/