La cursurile mele practic o formă de gamificare în sensul în care răsplătesc eforturile studenților cu puncte în loc de note și fixez un standard minim (prezente + proiect), dar maximul îl  fixează  ei prin implicare și dorința de a intra în competiție cu ceilalți. De asemenea încerc să stimulez lucrul în echipă și cel puțin la proiectul final le las libertatea totală de a împărți punctajele între membrii echipei. Astfel, evaluarea planului de afacere se face cu punctul de la 0 la 100, planul de afacere  este evaluat cu 80 de puncte, sunt în echipă 4 oameni, în total 4 x 80 – 320 de puncte, astfel 2 membrii pot primi 150 de puncte și 2 primesc câte 10 puncte. De cele mai multe ori, cuprinși de un fel de socialism sau de lene, studenții aleg împărțirea egală a punctajului între membrii echipei deși chiar insist asupra unei distribuiri mai puțin uniforme. Dar despre această formă de socialism și lene cu altă ocazie, astăzi vrea să mă concentrez asupra altui aspect: în discuțiile dintre membrii unei echipe dificultatea distribuirii punctajelor a fost sintetizată de către un student în expresia ”ori suntem oameni, ori suntem corecți” și în momentul ală am tresărit, cum adică, nu putem fi ”oameni corecți”?

Mi-am dat seama că este o falsă antagonie gen ”echilibru viață privată / viață profesională”, asociem a fi om cu o parte emoțională: empatie, compasiune, în timp ce corectitudinea este impersonală, abstractă, rigidă. Situația pare foarte dihotomică când aplicarea unei reguli pare că produce nedreptate sau când o sancțiune vizează o persoană aflată în dificultate din alte cauze și cred că de cele mai multe ori nu se ia în considerare faptul că regula este proastă/nedreaptă și nu că aplicarea ei trebuie să fie ”flexibilă”,  ci regula trebuie schimbată / adaptată. De exemplu în ASE este interzisă folosirea lifturilor de către studenți și este permisă doar de către profesori, personalului ASE și persoanele cu probleme medicale, o regulă stupidă care evident că nu este respectată și care ar putea fi înlocuită cu una mai firească ”în utilizarea lifturilor au prioritate persoanele cu probleme medicale, profesorii și personalul ASE”. Nu putem reduce corectitudinea la respectarea regulilor și după cum nu putem trăi în societate fără niște reguli clare, respectate de toată lumea. Așa că nu cred în această dilemă, dilema reală nu este între omenie și corectitudine, ci între comoditatea aplicării automate a regulii și responsabilitatea judecății morale.

După ziua de astăzi însă rămân cu responsabilitatea să le demonstrez studenților la examen că se poate să avem un examen corect, dar și să fiu ”om”.