Cu ceva timp în urmă mai în glumă, mai în serios, le-am dat o temă opțională studenților cu subiectul ”de câți bani ai nevoie să fii fericit”. Răspunsul la întrebarea asta a cam fost dat de mai multe studii și au demonstrat că o creștere a veniturilor duce la creșterea nivelului de fericire aproape direct proporțional, dar până la un anumit nivel (în SUA până pe la 75.000 – 100.000 USD) după care influența este din ce în ce mai slabă și intervin alți factori cu o influență mult mai mare. De altfel, trebuie să precizăm că alți factori au un impact mult mai mare asupra nivelului general de fericire și aici mă refer la relațiile cu alți oameni (partener(ă), prieteni, familie, etc) și că pe un nivel cumva superior fericirii se află nivelul general de împlinire (satisfacție) în viață. Am primit de la studenții diverse răspunsuri, unele mai elaborate, altele simpliste, unele mai profunde, altele mai superficiale. La ceva timp după aceea temă un student a postat pe grupul de WhatsApp al cursului un podcast de educație financiară la care am avut o reacție viscerală și am stat să mă gândesc de ce am reacționat așa. Să fie din cauza numeroaselor greșeli pe care le-am făcut în această zonă (un credit mult prea mare în franci elvețieni luat prea devreme, lipsa economiilor, cheltuirea sistematică a banilor pe lucruri de care nu aveam nevoie dar mi-ar fi plăcut să le am, etc) sau să fie un conflict între valorile și principiile pe care le propovăduiesc aceste podcasturi și propriile valori și principii. Probabil câte ceva din fiecare.
Despre greșelile mele o să mai scriu, le știu, pe unele le-am acceptat, pe altele mă străduiesc să mi le iert, pe altele încă le repet cu o consecvență demnă de o cauză mai bună, dar nimeni nu e perfect și nici eu nu mi-am propus, în ciuda numelui, să fiu vreun înger. Așa că azi o să mă refer la valorile și principiile care ne călăuzesc în viață și prin asta să ajungem la rostul vieții. Și întrebarea asta ”Eu de ce m-am născut? Care este rostul vieții mele?” frământă oamenii de câteva mii de ani. Cum nu sunt un tip religios și nu cred în viață după moarte, cred că adevărata fericire și împlinire vine din găsirea răspunsului la această întrebare și îndeplinirea acelei misiuni identificate de tine. Sigur că putem găsi fericire în satisfacerea unor nevoi personale pe toată paleta identificată de Maslow , dar oare nu e cam puțin să ne reducem contribuția în universul ăsta mare la spațiul ăsta meschin ocupat de propriul corp? E foarte sănătos principiul acela din aviație să îți pui mai întâi ție masca de oxigen și apoi celuilalt, dar de aici până a îți concentra toată atenția, tot efortul doar spre satisfacția personală a unor nevoi ”low level”, fie asupra unora mai elevate, e mare distanță.
Dar să mă încep cu valorile și cred că e un pas bun să ne clarificăm valorile și mai ales, de fapt, să stabilim o prioritizare a acestora așa că îți propun un exercițiu: pe o foaie de hârtie fă o listă cu 20 de valori pe care le apreciezi, nu te gândi prea mult lasă-le să curgă, pot să fie lucruri personale, dar pot și lucruri pe care le apreciezi la alții. După ce ai făcut o listă cu aceste valori să le zicem aspiraționale, alege acum 10 dintre ele care crezi că te reprezintă cel mai bine, Acum înlătură 5 dintre ele, taie-le, astfel încât să rămână doar 5, cele mai importante. Acum mai taie încă două, astfel încât să rămână doar 3. Acestea reprezintă valorile tale cardinale, cele pe care le prețuiești cel mai mult și care îți ghidează în mare măsură existența. Probabil că a fost dificil să renunți la unele dintre ele, probabil unele au fost sinonime și s-au compensat. Renunțarea la unele dintre ele în viață nu înseamnă abandonarea lor, ci prioritizarea unora față de altele și din păcate în viață o să fim nevoiți de multe ori să luăm decizii, și din păcate o decizie nu înseamnă doar o alegere, ci înseamnă și o renunțare. Dar să nu divagăm, despre decizii altădată, având valorile identificate, poate e bine de repetat exercițiul pentru validare, putem să deducem cam ce comportamente reies pe baza principiilor acelea. Trăirea vieții în conformitate cu aceste valori și principii este sursa de fericire, dar mai ales opusul este sursă de mare de nefericire.
Să mă întorc la tema din titlu, am făcut exercițiul ăsta și eu de mai multe ori și prosperitatea nu a ieșit printre valorile capitale, sigur că mi-ar plăcea să dispun de resurse financiare mai mari, dar am sesizat că odată cu trecerea anilor și dorințele au început să mai pălească și atunci fericirea venită din satisfacerea lor scade. De altfel cred că e cumva greșit să îți fixezi obiectivul în viață să fii fericit, rareori poți să faci ceva important fără un pic de suferință, de altfel de cele mai multe ori e un efort de a rupe homeostaza spre care tinde organismul și asumarea unei suferințe (efort) e inerentă. Deci nu aș fixa ținta fericirea, e doar un rezultat care compensează de multe ori o suferință precedentă și dacă abordezi cumva invers (sunt multe substanțe care pot ajuta la asta) fii sigur că va fi un preț de plătit mai târziu.
Și să revin și la educația financiară, în primul rând cred că ar trebui să promoveze altceva, ar trebui să promoveze cumpătarea, cheltuirea rațională a banilor, optimizarea stilului de viață și mai puțin ideile de tipul ”lasă banii să muncească pentru tine”, ”bani care fac bani” și alte mizerii morale din astea. Da, dobânda compusă e importantă, da banii investiți de tine ajută acel startup de inteligență artificială, dar nu acolo trebuie să fie focusul, focusul ar trebui să fie spre maximizarea rezultatelor în profesia ta și nu toată lumea trebuie să fie investitor. Să faci ceva, lucruri care să producă efecte pozitive asupra cât mai multor oameni, cât mai mult timp în viitor, asta mi se pare o sursă de fericire din care aș vrea să mă hrănesc.